In una lèttera, u Santu Padre dumanda à i Veschi è à tutti l’omi di Chjesa, ma dinù à i Corsi in generale, d’ubbidisce à Landolf, Vescu Pisanu mandatu in Còrsica.
U Papa vole ristabilisce l’autorità di a Chjesa in l’ìsula.
In un’altra lèttera à i veschi è i nòbili, Gregoriu IVV dice chì a Còrsica ùn hè di nisuna nazione ma solu di a Santa Chjesa Rumana, in « sana prupietà ».
Landolf deve guvernà à Còrsica per u contu di u Papa. Frà i so scopi, ci sò : u ricòperu di e terre pigliate cun disunestità, a difesa di a religione, a culletta di a medità di tutti rivinuti è l’achjappu di piazze furtificate.
Ghjè un fattu impurtante in a storia di a Còrsica : l’ìsula hè a prupietà di u Papa. U putere di i nòbili si scioglie.
In u 1091, Urbanu II, Papa successore di Gregoriu VII, dà à Pisa l’investitura di i veschi corsi, chì era data da Roma à l’orìgine.
In u 1118, u nuvellu vescu vene à cunsacrà a Catedrale di Mariana cù i cònsuli è i senatori Pisani. A suvranità di Pisa hè affirmata.
Roma è Ghjènuva ùn sò micca d’accunsentu. Cuntèstanu u dirittu Pisanu.
In u 1133, u Papa Innucenziu sparte a Corsica in dui. A partita ghjenuvese cù Mariana è u Nebbiu. A partita pisana cù Aiacciu, Aleria è Sagone.
Ma e duie cità rivale, unite in 1034 contr’à i Sarracini, s’appruntàvanu à a guerra in u Meditarraniu è à a vittoria di Ghjènuva.
St’occupazione hè stata pusitiva per a religione è ancu da un puntu di vista artìsticu, cù a custruzzione di e chjese è cappelle chè no cunniscimu bè oghje.
Ma u sistema feodale hè firmatu forte è u pòpulu pòveru.
A lingua tuscana si sparghje in u Cismonte sanu.
Ùn sapemu micca bè sè u bilanciu di l’occupazione pisana hè statu piuttostu benèficu per i Corsi ma u fattu si stà chì i Corsi anu campatu in pace durante più di dui sèculi.