À st’èpica, a Ghjustizia Ghjenuvese era venale, cun trè soldi si guadagnàvanu i prucessi è cum'ellu si dice : « à chi hà danari è amicizia, torce u nasu à a ghjustizia ». Allora i Corsi si facìanu ghjustizia da per sè, chì « un bon fucile hè un bon ghjudice », dice un vechju dettu. Frà u 1700 è u 1715 ci sò stati 28 000 assassini impuniti. Ramintèmuci chì quand'ellu ghjunghjerà à u Pudere Pasquale Paoli, in u 1755, a messa in piazza di una Ghjustizia indipendente è nèutra serà una trà e so prime priurità.
I Nòbili Dòdeci dumàndanu à u Senatu di Ghjènuva d'abbulì l’autorizazione dì purtà l’arme à focu cun sè. Ma cun questa misura i soldi èntrenu di menu ind'è e casce, allora Ghjènuva decide dì fà un impòsitu novu chì tuttu mondu pagherà, hè fissatu à dui seini à focu.
L’òrdine valìa bè un'inghjustizia, ma i Corsi pàtenu u primu senza avè l’altru in ritornu, in fatti, autorizazione à avè arme sò state date contru à manse di soldi. U 27 di dicembre di u 1729, à u Cuventu di u Boziu, u Tenente Ghjuvanbattista Gallo, incaricatu di racoglie l’impòsiti, trova chì una pezza data da un certu Anton Francescu Defranchi, cugnumatu « Cardone », li pare falza è li dice chi ci vole rimpiazzalla.
Ma u puverettu di Cardone, vechju, malatu è mezu infermu, chì stava in Bustànicu, à tre chilòmetri da quì, face valè ch'ellu ùn hà più soldi è prova à cummove u percettore, spieghènduli a so situazione di miseria. Ma u Signore Gallo ùn vole sente nunda, u minaccia è li dice di rivene u lindumane cù una « vera » pezza. Sta storia face prestu u giru di u rughjone, inzerghendu paisani, sdignendu i nutàbili è face cullà u sangue à tutta a populazione.
A còllera pupulare ribomba, i percettori sò pigliati à bastunate è fùghjenu à corri corri. In Casinca, in Castagniccia è in Rustinu e campane sònanu à martellu è u pòpulu decide di ùn più pagà nisunu impòsitu, mancu più un soldu per a Repùblica. U Guvernatore reagisce, è u 27 ghjenaghju 1730 manda 200 suldati, cumandati da Antone Carbuccia, à u capi locu prisuntu di a rivolta. Si aspettàvanu una baruffa, ma nò. Sò stati accolti bè, i paisani li dìcenu chì i malcuntenti sò pocu è chì sò scappati per machja. Una festa hè impruvisata è a fatica è e botte di vinu fàcenu chì Ghjènuvesi s’addurmèntanu. Ma u svegliu hè crudele, tanti paisani li anu presu i fucili è i cavalli. I Ghjènuvesi si ne rièntranu à pedi in Bastìa, à e rise di tutti. I Corsi pìglianu l’arsanale d’Aleria è ci sò avà cinquemila giòvani patriotti armati. Ghjènuva vole neguzià, ma eccu a risposta : « Andate à favvi leghje ! Noi vulemu l’abbulizione di stu novu impòsitu, u dirittu à purtà l’armi, u ristabilimentu di l’anziani salini è l’accessu per i Corsi à tutti l’impieghi ». À u principiu di u 1730, ùn hè più una pìccula rivolta di u Centru Còrsica ma una rivuluzione di a Còrsica sana.
Certi autori ci dìcenu ch’in fatti, u percettore ùn avìa più secretariu è averìa dumandatu à un prete di Corti di vene à piglià stu postu. U prete seria statu d’accordu ma patti è cundizioni d'esse pagatu, u percettore decide tandu chì i paisani pagherèbbenu una baiocca in più. U pòveru Cardone, ellu, ùn avìa chè i soldi per l’impòsiti, è micca di più è ùn averia micca pussutu pagà sta baiocca. Hè cusì chì'ella cumminciò a rivolta, è u prete fù tandu cugnumatu « Prete baiocca ».